Scarificarea gazonului nu trebuie confundată cu aerarea

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Gazonul se poate confrunta cu existența unui strat din plante moarte care reduce rezistența ierbii, scade permeabilitatea apei în sol și îi deteriorează grav aspectul. În aceste condiții, este nevoie de scarificarea gazonului, care de multe ori este confundată cu aerarea. De obicei, scarificarea se face la sfârșitul primăverii sau la începutul toamnei.

Prin intermediul acestei operațiuni se readuce aerul şi lumina în părţile inferioare ale ierbii, ceea ce face ca firele să fie mai puternice. Grație scarificării, fertilizatorul pe care îl folosiți poate ajunge iarăşi la rădăcini, iar gazonul crește frumos și sănătos.

Prima scarificare este indicat să se facă în luna martie, apoi la mijlocul sau la sfârşitul lunii mai să mai fie efectuată una, iar a treia oară la începutul lui septembrie. De reținut este că de fiecare dată când scarificaţi, schimbaţi direcţia din care abordaţi firele şi din când în când lucraţi pe diagonală. După ce ați încheiat scarificarea, adăugaţi calcar şi fertilizator. Este posibil chiar să fie nevoie să semănați din nou, pentru că puteți avea parte și de unele spații goale. Prin scarificarea gazonului veți putea înlătura eficient resturile vegetale depuse la baza solului. Pentru a vă lămuri exact despre ce este vorba, vă spunem că aici ne referim la frunzele moarte, resturi de iarbă tunsă etc. Veți susține poate că aceste resturi sunt benefice pentru gazon. Este adevărat, dar numai când este sunt în cantități mici. Dacă în schimb cantitățile sunt mai mari, acest lucru nu face decât să aducă daune gazonului.

Efectele scarificării gazonului

Dacă și dumneavoastră intenționați să treceți la operațiunile de scarificare a gazonului, trebuie să știți că acestea vor permite pătrunderea optimă a aerului și a apei în sol și facilitează dezvoltarea unor microorganisme mici, ce influențează pozitiv calitatea solului. De asemenea, în acest fel preveniți apariția mucegaiului la nivelul ierbii, iar o scarificare aduce gazonului dumneavoastră un aspect estetic frumos, iar ritmul de creștere va fi unul alert.

După cum am man spus, scarificarea se realizează primăvara sau toamna. Dacă o faceți primăvara, alegeți să fie exact înainte ca iarba tânără să înceapă să crească. Dacă în schimb scarificați gazonul toamna, atunci încercați să o faceți atunci când solul este mai uscat.

Ce este un scarificator?

Pentru ca această operațiune să fie realizată în mod corespunzător, cel mai bine vă ajutați de un scarificator. Acesta este un utilaj special proiectat pentru a tăia prin sol, ajutând la eliminarea mușchilor sau a altor resturi vegetale. Lucrarea efectuată de scarificatorul de gazon poate să fie manuală, electrică sau cu motor termic ajută și contribuie la aerarea ierbii, având drept rezultat un gazon sănătos, fără buruieni și care va avea o durată de viață crescută.

Dacă neglijați operațiunea de scarificare, atunci gazonul dumneavoastră va avea de suferit. Resturile rămase la suprafața gazonului acestea pot preveni infiltrarea apei în straturile inferioare a solului. În aceste condiții, apa va bălti pe gazon și exact acest lucru trebuie să-l evitați dacă vă doriți un gazon sănătos.

Cum se utilizează un scarificator

Înainte cam cu 10 zile de utiliza un scarificator de gazon, treceți în revistă felul cum se prezintă gazonul pentru a depista dacă există vreo problemă, cum ar fi mușchii sau buruienile. Înainte de a trece la scarificare, dacă aveți probleme cu mușchii, de exemplu, puteți folosi un ierbicid împrăștiindu-l peste gazon conform instrucțiunilor de utilizare. Aveți grijă doar să nu răspândiți sporii mușchiului prin aer cu ajutorul scarificatorului.

Pentru a fi siguri că mușchii de pe gazon au murit (aceștia ar trebui să aibă o culoare neagră sau să fie maro și uscați), puteți să treceți la următoarea etapă și să tundeți iarba cu mașina de tuns gazon setată la o înălțime scăzută. Este de preferat să efectuați această activitate într-o zi senină.

Realizarea acestei lucrări înainte de utilizărea scarificatorului de gazon vă va da posibiitatea de a aduna iarba tăiată la sfârșitul lucrării, înainte ca aceasta să aibă timp să producă eventualele daune. Este de preferat să udați gazonul cu câteva zile înaintea scarificării și să evitați scarificarea atunci când iarba este umedă. Scarificarea gazonului când este umedă poate avea rezultatul ca utilajul pe care îl folosiți să smulgă iarba cu rădăcini din pământ în loc să elimine doar stratul de gazon nedorit.

Aveți grijă să utilizați scarificatorul pe o setare înaltă și treceți pe suprafața gazonului de câteva ori. Această operațiune trebuie repetată din diferie unghiuri, dar aveți grijă să diminuați severitatea scarificarii la fiecare trecere.

După scarificare, este momentul potrivit de a trece la semănarea unui amestec de semințe, mai ales dacă gazonul dumneavoastră pare că nu se simte prea bine, sau există zone cu iarbă uscată. După ce ți terminat de semănat, puteți să acoperiți semințele cu compost foarte fin și cu puțin nisip fin. Acestea două au rolul de a proteja semințele pe perioada germinării, iar dacă mai folosiți și un fertilizator, gazonul dumneavoastră va reveni la viață în maxim 10 zile

Tipuri de scarificatoare

În magazinele de profil, există mai multe tipuri de scarificatoare, fiecare cu funcții care să vă ajute la dorința dumneavoastră de a avea un gazon sănătos și aspectuos. Iată câteva dintre acestea, cu caracteristicile fiecăruia, pentru a vă fi mai ușor să faceți alegerea potrivită.

Scarificator Makita UV3200

Este un scarificator excelent pentru curțile nu prea mici. Acesta are parte de o setare centrală a adâncimii de lucru și întrerupător de siguranță. Roțile sunt pe rulmenți cu bile, ceea ce-i oferă o stabilitate bună, iar greutate mică a acestuia îl face ușor de utilizat. Mânerul prevăzut cu un material moale îi oferă un plus de confort operatorului, și tot în acest scop înălțimea de lucru a acestuia este reglabilă, în 5 trepte.

Scarificator Makita UV3600

După cum probabil v-ați dat deja seama, acesta este o variantă mai bună a celui de mai sus. Acesta Permite setarea adâncimii de tăiere în 4 trepte, iar motorul puternic al acestuia permite lucrarea unor suprafețe medii și mari. Și la acest model înălțimea mânerului poate fi reglată în funcție de preferințele operatorului, iar roțile cu rulmenți îl fac să fie foarte stabil pe sol.

Scarificator Viking LE 540

Este unul dintre cele mai bune scarificatoare de pe piață, și în plus, este silențios și excelent în operațiunea pe care urmează să o efectuați cu ajutorul lui. Acest utilaj permite setarea adâncimii de lucru în 6 trepte, iar roțile sunt prevăzute cu seturi duble de rulmenți, ceea ce-i dă o stabilitate mult mai mare. Este echipat cu mâner rabatabil, sistem integrat de reducere a uzurii cablului și 7 lame duble. 

Scarificator Viking LB 540

Are același producător, iar motorul lui este acționat pe benzină. Grație celor 7 cuțite duble fixe, motorul nu este solicitat intens, iar roțile cu rulmenți cu bile îi dau acestuia, ca și predecesorului său, o stabilitate excelentă. Dispune de mâner de lucru reglabil și mâner de transport și permite reglarea adâncimii de lucru în 6 trepte.

Scarificator John Deere D38R

Dacă gazonul dumneavoastră are nevoie de o scarificare constantă și făcută în mod profesional, atunci acesta este utilajul de care aveți nevoie. Este echipat cu nu mai puțin de 16 cuțite ce ajung până la o adâncime de 38 cm, iar aceasta se poate regla central. Datorită motorului puternic cu care este echipat, oferă o viteză bună de înaintare. Potrivit producătorului, acest utilaj scarifică suprafețe de până la 1500 mp, fiind ideal pentru terenurile sportive, de exemplu.

Noi doar v-am oferit câteva informații, rămâne doar ca dumneavoastră să analizați bine caracteristicile acestora – lățime și adâncime de lucru, modalitatea de acționare, puterea motorului, pentru a ști care este produsul de care aveți nevoie, în funcție de nevoile gazonului din curtea casei.

Udarea gazonului trebuie făcută responsabil

Pentru un gazon frumos, este necesar să știți cum se face și irigarea acestuia. Dar, cum știți că gazonul dumneavoastră are nevoie să fie udat?

Specialiștii susțin că un gazon are nevoie să fie udat dacă nu reușiți să introduceți ușor în sol un obiect metalic, culoarea ierbii se modifică, iar după mersul pe jos pe gazon, iarba nu își revine la poziția inițială.

De obicei, pentru udarea gazonului, în cazul în care nu aveți un sistem automat de irigare, puteți folosi foarte un furtun cu pistol sau o stropitoare obișnuită. Specialiștii recomandă ca de fiecare dată udarea gazonului să se facă până la o adâncime de 2-3 cm.

De asemenea, nu udați gazonul pe timp de noapte. Înainte de udare, asigurați-vă că gazonul va reuși să se usuce înainte de a se întuneca, pentru că în caz contrar, umiditatea exagerată a ierbii va duce la dezvoltarea diferitor boli.

Rețineți că gazonul ideal nu trebuie să conțină buruieni sau boli, el trebuie să fie alcătuit doar din fire de iarbă puternice, sănătoase și frumoase. Dacă buruienile pe gazon nu sunt multe, atunci le poți îndepărta cu mâina sau utilizând un dispozitiv de smuls buruieni.

După cum vedeți, gazonul perfect nu este o misiune imposibilă, dar cere atenția dumneavoastră constantă. Trebuie doar să tratezi cu grijă și respect gazonul, pentru a te bucura mereu de frumusețea lui.

 

 

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

One Response

  1. Este primul articol bun referitor la gazon, udare, intretinere. Am cutit zeci, dar toate vorbesc doar prostii. Acesta este primul articol bun. Respect! Despre aerare nu prea ati scris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *